PRINCIPII VECHI SI NOI IN CONSTRUCTII SI MOBILIER

 Cum se construia pe vremuri! Aceasta mirare placuta revine de fiecare data cand vedem o constructie solida, impunatoare, cu detalii bine executate sau un obiect de mobila bine lucrat. In fapt sunt cateva atribute esentiale pentru a crea ceva trainic si frumos. Aceste atribute voit uitate sunt: DURABILITATEA, GREUTATEA si DETALIILE.

DURABILITATEA

   Unul din argumentele aduse de anumite sisteme de constructii este "ca permite o executie rapida". De cand rapiditatea este unul din principiile fauririi lucrurilor trainice? Acest aspect nici nu ar trebui promovat si el nu reprezinta o solutie viabila daca dorim sa facem ceva durabil. Este foarte adevarat ca suntem prinsi intr-un carusel social si timpul a devenit unul din cele mai pretioase lucruri, insa aceasta nebunie nu trebuie sa o transferam in ceea ce construim. Acum 30 - 40 de ani in domeniul mobilierului unul din caracteristicile principale ale mobilei era durabilitatea, acest principiu fiind astazi un defect. Defectiunea nu este ca ne plictisim de mobilier si el trebuie schimbat din cinci in cinci ani, defectiunea este ca producatorul de mobila ne forteaza sa "ne plictisim" prin deriorarea pe care a gandito inca din faza de proiectare. Asadar ajungem la concluzia ca prea putina lume se mai gandeste la durabilitatea lucrurilor si chiar daca o face ne e din ce in ce mai greu sa gasim si sa cumparam lucruri trainice.

GREUTATEA

   Lucrurile bune sunt facute din materiale dure, grele. Da, este un principiu simplu si banal, insa si acest lucru ne este prezentat ca un dezavantaj. Este de preferat sa avem mobilier putin mai greu dar mai durabil. Ne miram cateodata si chiar ne este teama sa ne asezam pe un scaun pliant din aluminiu. Unele piese de mobilier nici nu erau acceptate acum 30 de ani, insa acum le gasim in toate magazinele. 
   In constructii se intampla acelasi lucru. Tigla ceramica este mai grea, se manevreaza mai dificil si se monteaza cu o atentie sporita, iar aceste lucruri par dezavantaje. Nu sunt dezavantaja, asa se lucra si acum cateva sute de ani si asa se lucreaza si acum. De ce acum ar fi un dezavantaj. Tencuitul interior in momentul actual pare o adevarata corvoada, iar multi beneficiari se indreapta spre placarea peretilor cu rigips. Aceasta graba datorata "timpului de executie" duce la ineficienta elemetelor constructive din punct de vedere termic. Daca peretii erau tencuiti acumulau caldura in zidarie, caldura care era radiata inapoi in casa, iar acest lucru nu se poate intampla cu foile de rigips pentru ca sunt subtiri si sunt si izolate cu vata minerala fata de perete.
   Caloriferele de fonta sunt din ce in ce mai putin folosite in favoarea celor din otel sau alumuniu cu o inertie termica redusa. De sobele de teracota nici nu se mai poate discuta deoarece pare o solutie foarte demodata. Sa nu uitam insa ca sobele de teracota au cea mai buna eficenta, insa toate elementele componente ale unei sobe depasesc 300kg.

DETALIILE

   In aceasta graba de a face totul cat mai repede uitam sa ne relaxam si sa fim atenti la detali. La o casa detaliile o pot scoate din anonimat si chiar pot comunica grija si pasiunea cu care au fost executate. Ne gandim cu nostalgie la atelierele mestesugaresti in care orice produs era facut cu grija si daruire. Intr-o societate industrializata plina de prefabricate ne va fi din ce in ce mai greu sa gasim si sa intelegem detaliile.

Autor: Oprea Adrian _ 04.09.20