Revista CASA DE VACANTA Apr_2019

Vă prezentăm o casă de vacanță cu câte un apartament pe nivel, locuință sezonieră care poate funcționa și individual datorită ușii de acces din terasa închisă de la parter. Aspectul rustic este dat de acoperișul cu pantă accentuată, terasa dominantă a parterului dar și de copertina perimetrală intrerupta central de catre trei balcoane. Proiectul a fost implementat pentru a permite o vizionare la un orizont de 360° , pentru a câștiga întreaga scenă a spectaculoasei naturi. Terasa închisa cu o suprafață vitrată totală permite petrecerea timpului liber chiar daca vremea poate fi capriciosa câteodată. Structura simplă si economică în care avem doar șase stalpi de beton armat permite un „open space” total care poate duce la o reconfigurare a încăperilor și a spațiilor după bunul plac al fiecărui client. Arcadedele geamurilor cu ancadramentele din zidărie, streașina generoasă cu grinzi aparente din lemn dar și balustradele din fier forjat încărcate de jardiniere cu flori multicolore nu-ți pot insufla decât bucurie, confort și protecție.
Terasa longitudinală a parterului deservește toate camerele de locuit și face legătura cu mansarda prin intermediul terasei închise cu geamuri în care este amplasată scara. Fiecare apartament este compus dintr-un living cu dinning care se închide functional cu bucătăria minimală, iar în capatul opus avem dormitorul cu baia proprie.  Acoperișul cu streșina generoasa acoperă partial terasa de la parter si total balcoanele de la mansardă. Volumetria longitudinala a fost dictată de terenul lung cu deschidere mica, situatie cel mai des întâlnită la noi în țară.
Pentru aceasta casă de vacanță s-a proiectat o structura de rezistență din cadre de beton armat cu închideri din zidarie si fundații continue din grinzi de beton armat. Acoperișul este din lemn cu învelitoare din țiglă ceramică. Scara interioară cu rampe inegale este din beton armat cu balustradă din lemn de esență tare. Structura de rezistență este doar perimetrală, astfel încăt fiecare nivel poate avea doar o baie în colț, iar restul suprafeței să fie liberă pentru orice alt tip de funcțiune( sală fitness, sală conferințe, birouri, etc.)

 

{{rating}} / 5 -
{{#hasComments}}
    {{#comments}}
  • {{author}}
    {{addedDate}}
    {{subject}}
    {{#hasRating}}
    {{rating}} / 5
    {{/hasRating}}
    {{comment}}
    {{#hasReplies}}
      {{#replies}}
    • {{author}}
      {{addedDate}}
      {{reply}}
    • {{/replies}}
    {{/hasReplies}}
  • {{/comments}}
{{/hasComments}}