Revista CASA DE VACANTA Mar_2019

Majoritatea terenurilor în țara noastră au deschiderea la stradă mult mai mică față de adâncimea terenului. Acest proiect a fost implementat pe un astfel de teren într-o zonă de deal. Proiectul de casă de vacanță cu aspect modern are la parter un living generos ce face legatura directă cu bucătaria si casa scării. Adiacent casei de vacanță, în partea din spate s-a proiectat o anexă din lemn în care avem camera tehnică și un spațiu multifuncțional separat de locuință. La etaj avem trei dormitoare cu băi propri, iar casa scării poate fi închisă cu o ușă culisantă pentru a crea un confort acustic cât mai bun. Toate dormitoarele au balcoane pentru a profita de peisajul de munte, areal în care s-ar încadra în mod natural această casă. Proiectul de casă cu geamuri mari a fost gândit pentru a oferi o buna perspectivă a peisajului pe trei laturi ale terenului. Casa scarii se continuă catre un pod utilizabil care poate fi transformat oricând într-o mansardă locuibilă sau într-un spațiu deschis pentru diverse activități atunci când avem o vreme nefavorabilă. Accesul în casă se face pe un colț al locuinței, pe latura nordică, unde de asemenea au fost poziționate toate funcțiunile anexe care necesită mai puțin soare, respectiv casa scării, băile și bucătaria. Cu această soluționare livingul are trei laturi de interes deschise către natură și lumina, acesta fiind o caracteristica definitorie a unei locuințe de vacanță. Adiacent locuinței beneficiarul a propus o anexă din lemn pentru a rezolva partea de instalatii de incalzire, cu un boiler masiv de acumulare căldură, cât și partea de depozitare sezonieră. Etajul are un hol minimal din care se face distribuția la cele trei dormitoare cu băi propri si cu balcon sau logii. Structura de rezistență pentru această locuință sezonieră este realizată din cadre de beton armat cu închideri din zidarie si fundații continue din grinzi de beton armat. Acoperișul este din lemn cu învelitoare din țiglă metalică. Scara interioară este din beton armat cu balustradă din lemn de esență tare. Structura mansardei este din zidărie cu compartimetari din ziduri subtiri de 15cm dar si din pereți din gips-carton.

 

{{rating}} / 5 -
{{#hasComments}}
    {{#comments}}
  • {{author}}
    {{addedDate}}
    {{subject}}
    {{#hasRating}}
    {{rating}} / 5
    {{/hasRating}}
    {{comment}}
    {{#hasReplies}}
      {{#replies}}
    • {{author}}
      {{addedDate}}
      {{reply}}
    • {{/replies}}
    {{/hasReplies}}
  • {{/comments}}
{{/hasComments}}