Revista CASA DE VACANTA Sept_2020

   Casa cu un aspect modern dat de suprafețele vitrate mari dar și de învelitoarea din tablă prefălțuită este alegerea ideală pentru o familie formată din patru membri. Terenul pe care se construiește acest imobil se află în localitatea  Câmpina din județul Prahova, iar particularitatea benefică a acestui amplasament este că oferă o priveliște atrăgătoare în față cât și în spate. Intrarea în locuință, marcată discret de lucarna modernă, este poziționată pe laterală pentru a obține o distribuție echilibrată a tuturor încăperilor.
   Investiția poziționată în interiorul municipiului Câmpina se află pe o stradă cu toate utilitățile. Zona de zi cu o suprafață mare este strâns legată de terasa din fața imobilului, iar bucătăria deschisă  are acces direct către zona liniștită din spatele proprietății, terasă acoperită parțial de o pergolă înverzită.
   Intrarea în casa se face prin lateralul locuiței, cu distribuția stânga și dreapta,  pentru zona de zi și pentru bucătăria ce are locul de luat masa inclus. Scara axată pe intrare de dirijează vizual către etajul parțial mansardat, iar, discret, sub a doua rampă a scării s-a poziționat un grup sanitar de serviciu legat la coloana principală de instalții. Etajul adăpostește două dormitare pentru copii în partea din față, astfel păstrându-se zona din spate care este mai protejată fonic pentru dormitorul matrimonial dotat cu baie și dressing. Casa de vacanță cu o suprafață utilă interioară de de 124mp, suprafață fără terase, este soluția perfectă pentru o familie restrânsă de 3-4 persoane.
   Casa de vacanță modernă de P+1E are structura de rezistență realizată din cadre de beton armat cu închideri din zidarie și fundații continue din grinzi de beton armat. Etajul mansardat are structură din cadre de beton armat cu închideri din zidărie. Acoperișul este din lemn cu învelitoare din tablă prefălțuită. Scara interioară este din beton armat cu balustradă din inox și lemn de esență tare pentru mâna curentă.

 

{{rating}} / 5 -
{{#hasComments}}
    {{#comments}}
  • {{author}}
    {{addedDate}}
    {{subject}}
    {{#hasRating}}
    {{rating}} / 5
    {{/hasRating}}
    {{comment}}
    {{#hasReplies}}
      {{#replies}}
    • {{author}}
      {{addedDate}}
      {{reply}}
    • {{/replies}}
    {{/hasReplies}}
  • {{/comments}}
{{/hasComments}}